Dacia își sărbătorește „nașterea pe 20 august. În 1968, prima mașină cu întâiul lider al țării, Nicolae Ceaușescu, pornea din fabrică. Era construită pe un model Renault.
Dacia este acum sub conducerea Renault, dar în urmă cu jumătate de secol altfel stăteau lucrurilor. România voia să-și construiască prima mașină, într-o țară care nu se pricepea deloc la așa ceva, iar Ceaușescu a avut câteva oferte pe masă.
În 1966, la Poiana Brașov, câțiva producători europeni mari au venit cu oferte. Lista era așa: Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo și DKW, producător vest-german. Renault a venit cu R10, Peugeot a propus 204 Berline, Fiat a avut 1100D și Alfa Romeo a venit cu Giulia. DKW a propus F102.
Dintre toate, Renault a sfârșit prin a câștiga licitația pentru ceea ce avea să devină mașina Dacia. Asta consolida prietenia între popoare, dar, mai ales, între Nicolae Ceaușescu și Charles de Gaulle. Același președinte francez a dat țării noastre primul calculator personal.
Renault a propus pentru Dacia modelul R10, dar primul care a ieșit din fabrică a fost R8, adică ceea ce știi sub numele Dacia 1100. Mai târziu, Dacia 1300 a fost construită după R12.
Și așa ajung la cel mai important subiect, unul pe care românii poate l-au uitat în ultimul deceniu: cum a ajuns să aibă România mașini? Ei bine, generalul Ion Mihai Pacepa s-a lăudat cu asta într-un editorial The Wall Street Journal în 2009 – „Ce am învățat ca un țar al mașinilor„.
La mijlocul anilor ’60, Ceaușescu voia mașini, industrie auto proprie, români care să construiască pentru români. Așa că l-a pus pe Pacepa șef peste o industrie care nu exista. „În ţara orbilor, chiorul este rege”, a spus Pacepa în editorial. „Nu ştiam nimic despre fabricarea automobilelor, dar niciunul dintre oamenii de încredere ai lui Ceauşescu nu ştia. Totuşi, tatăl meu a fost aproape toată viaţa şeful departamentului de servicii General Motors afiliat la Bucureşti”, a contextualizat generalul relația lui cu mașinile. Așa că a început să fie șef și „țar” auto.
Conform lui Pacepa, planul lui Nicolae Ceauşescu era să cumpere o licenţă de la o fabrică din Vest şi să fure tot ce era nevoie ca să construiască o maşină. În mod similar s-a întâmplat și cu calculatoarele Felix mai sus citate. Au venit din Franța și Ceauşescu și-a pus inginerii să creeze unele proprii.